Descopera magia spectacolelor de opera si balet ale Operei Nationale Bucuresti, din luna aprilie

Aprilie, luna care deschide porțile primăverii, aduce pe scena Operei Naționale București nu mai puțin de 13 titluri de opera, musical și balet din repertoriul universal, alături de consacratele conferințe ale operei – Scena Gândirii –, biletele fiind puse în vânzare pe http://tickets.operanb.ro/ și la Casa de Bilete a Operei.

Publicul este așteptat în Sala Mare a Operei bucureștene pentru a se bucura de spectacole de înaltă ținută, cu o distribuție impresionantă de artiști de operă și balet. „Rigoletto” de G. Verdi, „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni, „Paiațe” de R. Leoncavallo, „Tango.Radio & Juliet” de Edward Clug, „Madama Butterfly” de G. Puccini, „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski, „Elixirul dragostei” de G. Donizzeti, „Don Carlo” de G. Verdi, „Nabucco” de G. Verdi, „La Boheme” de G. Puccini, „Raymonda” de A. Glazunov, „La Traviata” de G. Verdi și „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber sunt titlurile din repertoriul universal clasic care se vor regăsi în programul lunii aprilie.

Considerată una dintre cele mai de succes producții muzicale din toate timpurile, „Fantoma de la Operă” s-a bucurat de atenția publicului, primele trei reprezentații – 31 martie, 1 aprilie și 2 aprilie –  fiind sold out la doar 10 ore de la punerea în vânzare a biletelor.

Pentru reprezentațiile din luna mai ale spectacolului „Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Webber, biletele vor fi puse în vânzare săptămâna ce va urma.

Prima săptămână a lunii este dedicată celor patru reprezentații din zilele de 6, 7, 8 și 9 aprilie ale producției spectaculoase cu „Rigoletto” de G. Verdi, în viziunea marelui regizor de origine australiană Stephen Barlow, cu o scenografie semnată de artistul grec Yannis Thavoris. În montarea lui Barlow, Ducele devine un fel de Al Capone, în timp ce Rigoletto este un fel de entertainer privat al ducelui, care conduce o agenţie de pompe funebre. Acţiunea, în libretul original se petrece la Paris în secolul al XIV-lea. Compozitorul însuşi a fost nevoit să mute acţiunea în Italia în secolul al XVI-lea pentru a respecta restricţiile impuse de cenzură. În montarea de pe scena Operei Naționale București, acţiunea a fost plasată de Stephen Barlow la Chicago, la începutul anului 1929; o perioadă „efervescentă”, după cum numeşte regizorul perioada prohibiţiei, o lume condusă de gangsteri şi dominată de jocuri de noroc, contrabandă cu alcool, depravare. Din punct de vedere scenografic Yannis Thavoris a vrut să redea atmosfera acelei epoci în amănunt, ajungând să creeze o scenografie dominată de culori şi forme detaliate.

(trailer Rigoletto/ Opera Națională București)

Bucuresti Business si Reusita se numara printre partenerii media ai Operei Nationale Bucuresti.

Articolul Descopera magia spectacolelor de opera si balet ale Operei Nationale Bucuresti, din luna aprilie apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.