5 moduri in care poti deveni mai bun cu tine si cu ceilalti

Pe 13 noiembrie sarbatorim Ziua Mondiala a Bunatatii, un bun moment pentru a reflecta la ce inseamna sa fii bun cu ceilalti dar si cu tine. Ai avut o zi mai proasta si ai tipat la copii? La serviciu ai acumulat multe frustrari dar ti le-ai varsat acasa in relatia cu cei dragi? Un prieten a spus ceva care te-a facut sa suferi si de atunci nu ii mai poti vorbi? Te privesti in oglinda si simti prea adesea nemultumire? Toate aceste situatii si emotii sunt normale si fac parte din ceea ce inseamna sa fii om, sa ai fragilitati si vulnerabilitati. Pe de alta parte, furia, frica, frustrarea, nemultumirea ne imping spre atitudini si decizii pe care ulterior le putem regreta. De aceea, bunatatea nu trebuie nicioadata lasata la voia intamplarii si nici noi nu trebuie sa o vedem ca pe ceva ce vine de la sine. Pentru ca, bunatatea, ca toate lucrurile bune, este si rezultatul unei indelungi practici si educari. Asadar, cum putem deveni mai buni cu noi si cu ceilalti?

In primul rand, propune-ti sa zambesti mai mult! Ai incercat sa zambesti cuiva necunoscut cand privirile vi se incruciseaza? Simplul fapt de a zambi creaza o linie invizibila de incredere care iti va ridica nivelul de bine si de optimism. Si nu doar ca asta iti va schimba starea de spirit in bine, insa ar putea contribui si la binele de moment al persoanei careia i-ai zambit. Si iata cum, fara niciun cost si efort, bunatatea a mai castigat putin loc in lume.

Atunci cand simti ca ai putea face ceva ce vei regreta, incearca sa anticipezi, sa proiectezi in mintea ta ce tocmai urmeaza sa faci si ia decizia de a intarzia actiunea. Acest exercitiu de anticipare si iesire din zona emotionala printr-o decizie rationala de amanare te va ajuta sa reconsideri o actiune pe care ai fi regretat-o altfel.

Asculta-ti nevoiele! O persoana cu pusculita nevoilor goala nu va avea resursele emotionale necesare pentru a darui intelegere, buna-dispozitie, ajutor, intr-un cuvant, bunatate. De aceea, oricat de ocupat ai fi, incearca sa-ti dai seama care sunt nevoile tale si acorda-ti timpul necesar indeplinirii lor. Te vei simti ca nou si plin de energie dupa ce vei incepe sa-ti acorzi putina atentie.

Asculta si daruieste ceea ce cu adevarat au nevoie oamenii din jur. Inainte de a lua hotararea sa ajuti, mai intai intreaba de ce anume are nevoie omul respectiv. Este posibil ca tu sa crezi ca el are nevoie de alimente sau de haine si el sa aiba in realitate nevoie de un mijloc de incalzire, sau de un sfat, sau de o vorba buna.

Fii recunoscator! Chiar daca cu totii avem tendinta de a fi nemultumiti, de a vrea mai mult si mai mult, este important sa ne oprim pentru o clipa si sa contemplam ce este bine si bun in vietile noastre si, apoi, sa multumim pentru ceea ce avem.