#BeActive în 6. Facem sport seara în Parcul Crângași, la Săptămâna Europeană a Sportului. Alte ateliere și competiții

[ad_1]

Vino la ateliere și competiții sportive în Sectorul 6! Vom avea o săptămână dedicată sportului, care va aduce o mulțime de activități distractive atât pentru copii și adolescenți, cât și pentru părinți și bunici. Acestea vor avea loc în Parcul Crângași, pe digul Lacul Morii, în mall Plaza România, dar și în școli. Inedit este faptul că vom face mișcare chiar și seara. Distracția de sâmbătă va începe la ora 18.00 și se va termina la ora 22.00.

Primăria Sectorului 6 se alătură Săptămânii Europene a Sportului (SES), inițiativă a Comisiei Europene, care se desfășoară în paralel în toate statele Uniunii Europene. Vrem să aducem sportul cât mai aproape de comunitate, să ne ajutăm copiii să se dezvolte armonios și seniorii să rămână activi cât mai mult, așa că, în perioada 23 – 30 septembrie, locuitorii Sectorului 6 sunt așteptați la o mulțime de evenimente dedicate mișcării.

Evenimentul debutează mâine, 23 septembrie, la Sala Polivalentă, unde va avea loc evenimentul de deschidere oficială, organizat de Ministerul Sportului, alături de mari campioni ai României.

Un „sat al sportului”, în Parcul Crângași

Se va da startul pe 24 septembrie, de la ora 18.00, în zona scenei din Parcul Crângași, care pentru un weekend va deveni un adevărat „Sat sportiv”. Prima seară, care se va încheia la ora 22.00, este dedicată muzicii, mișcării și distracției, căci vor avea loc ateliere de dans sportiv, dansuri contemporane și dansuri tradiționale.

Pe 25 septembrie, începem în forță, de la ora 10.00, cu o competiție de fotbal dedicată copiilor cu vârste de 8 – 10 ani, respectiv 11 – 13 ani, dar și cu un concurs de baschet pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani. Vor avea loc și meciuri de handbal și ateliere de karate, lupte, kempo și rugby tag, în colaborare cu CSA Steaua. În aceeași zi, vor fi organizate două ateliere de gimnastică pentru seniori și persoane cu dizabilități. Toate se vor desfășura sub atenta supraveghere a instructorilor.

Vânătoare de comori, pentru copii

În ambele zile de weekend, copiii se pot distra la „Treasure Hunt” – o vânătoare de comori special gândită pentru cei cu vârste între 6 și 12 ani. Aceasta se va desfășura pe un traseu surpriză, pe care-l vor descoperi în timpul jocului.

Cei mici trebuie să-l salveze pe n-ZEBI, ursulețul koala răpit de leneșul Hypno, care vrea să transforme lumea într-una sedentară. Copiii vor primi, prin aplicația Questo, indicii care-i vor ajuta să-l găsească pe n-ZEBI, iar traseul va dura între 45 de minute și o oră.

Programul complet al celor două zile de activități din Parcul Crângași

24 septembrie

  • 18.00 – 18.30: Dans Sportiv și Incluziv (în colaborare cu UNEFS);
  • 18.30 – 19.00: Mișcare pentru Sănătate (dansuri tradiționale cu seniori, în colaborare cu DGASPC);
  • 18.00 – 20.00: Jocurile Copilăriei (jocuri și întreceri sportive pentru copii, în colaborare cu UNEFS);
  • 19.00 – 20.00: Bachata Dance (în colaborare cu La Bodega Dance Studio).        
  • 20.00 – 20.30: Street Dance (în colaborare cu trupa Challenge Arts);
  • 18.00 – 22.00: Treasure Hunt N-zebi (pe aplicația Questo).

25 septembrie

  • 10.00 – 18.00: Karate, lupte, kempo și rugby tag (în colaborare cu CSA Steaua);
  • 10.30 – 16.30: Concurs de baschet (în colaborare cu Sport Arena);
  • 10.00 – 11.00: Gimnastică de dimineață pentru seniori  (în colaborare cu DGASPC Sport);
  • 11.00 – 12.00: Dans și voie bună pentru adulții cu dizabilități (în colaborare cu DGASPC Sport);
  • 11.00 – 15.00: Cupa BeActive (concurs de fotbal);
  • 10.00 – 18.00: Handbal Play (joc liber de handbal);
  • 10.00 – 18.00: Treasure Hunt N-zebi (pe aplicația Questo).

De marți, ducem mișcarea în școli!

2022 este Anul European al Tineretului, iar organizatorii isi doresc să promoveze cât mai mult mișcarea în rândul copiilor, încurajandu-i să înceapă să facă sport de mici, pentru a se dezvolta armonios, pentru a învăța să lucreze în echipă și pentru a câștiga încredere în propriile forțe.

Din acest motiv, marți, 27 septembrie, #BeActive va merge în cinci școli din Sector, unde vor fi organizate mesele rotunde „Tinerii și stilul de viață sănătos”. La fiecare discuție, vor participa sportivi ai CSA Steaua, care le vor explica elevilor importanța sportului.

  • Școala 59   – invitat: Darius Movileanu;
  • Școala 197 – invitat: Alexandra Predescu;
  • Școala 193 – invitat: Andra Sebe;           
  • Școala 205 – invitat: Vlad Stancu/Teodor Erhan;
  • Școala 311 – invitat: Andrei Istrate.

Expoziție de fotografii, la Plaza România

Pe întreaga perioadă a SES, de pe 23 până pe 30 septembrie, Primăria Sectorului 6 organizează, în colaborare cu Plaza România, o expoziție de fotografii din portofoliul Federației Române de Canotaj și al Clubului Sportiv Steaua, în care vizitatorii vor putea vedea fragmente din viața sportivilor noștri de top.

Iar pe 28 septembrie, de la ora 18.00, nume importante din sport vor veni, tot în incinta Plaza România, pentru o sesiune de autografe și ateliere sportive.

Marian Drăgulescu, Cătălin Chirilă, campionul mondial și european la caiac kanoe, campioana olimpică la scrimă Ana Maria Popescu și campioanele la box Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita vor împărtăși cu participanții secretele „meseriei de campion”, detalii despre antrenamente și sacrificiile făcute pentru ajunge în top.

Evenimentele din Plaza România se vor desfășura la etajul 1, în zona Rotonda și atrium, precum și la parter, în zona Rotonda.

Primăria Sectorului 6 organizează #BeActive în 6 în colaborare cu CSA Steaua, Univesitatea Națională de Educație Fizică și Sport, Sport Arena, Cora România și Popeyes.

Articolul #BeActive în 6. Facem sport seara în Parcul Crângași, la Săptămâna Europeană a Sportului. Alte ateliere și competiții apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link